Astfel, prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 24,73 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 21,10 lei, transmite Ultimelestiri.md.
Prețurile respective ar însemna o ieftinire cu patru bani la benzină și cu cinci bani la motorină.
Totodată, reprezentanții ANRE menționează că, pe parcursul ultimelor trei săptămâni, autoritățile înregistrează ieftinirea carburanților.
Tendința respectivă se bazează pe micșorarea cotațiilor Platts la bursele internaționale. De altfel, și cotația țițeiului de referință pentru Europa, de marca Brent, a coborât constant în ultimele săptămâni, ajungând la 81 de dolari/baril.
În perioada respectivă, prețul stabilit la pompă pentru motorina standard s-a micșorat cu 87 de bani/litru, iar pentru benzină – cu 56 de bani/litru.
