L-a motivat să obțină medalia inclusiv performanța judocanului Denis Vieru care, cu o zi înainte, a câștigat bronzul. Osmanov a spus că dedică medalia tatălui său, care nu mai este în viață și care „visa ca unul din copiii lui să ajungă la olimpiadă”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
Adil Osmanov a spus, în timpul unor declarații pentru Comitetul național olimpic și sportiv, că medalia obținută la Paris nu a fost o surpriză pentru el. „Eu am lucrat mult pentru ea”, a menționat sportivul.
Potrivit Comitetului, cu o zi înainte de competiție, Osmanov avea febră aproape 39. Întrebat cum a reușit să participe în cinci lupte, el a răspuns: „Da, a fost foarte greu. Și în timpul încălzirii mă simțeam rău, dar am mai avut așa stare – și atunci am obținut o medalie”.
Comitetul olimpic și sportiv a adăugat că, înainte de a veni la Paris, Osmanov a efectuat un RMN la umăr, iar medicul i-a spus că după Jocurile Olimpice trebuie să-i facă o operație. Întrebat, din nou, cum a reușit performanța, sportivul a răspuns: „Nu am avut opțiuni să dau înapoi”.
Osmanov a adăugat că l-a motivat inclusiv medalia de bronz obținută de Denis Vieru.
Judocanul a mai spus că dedică medalia tatălui său. „Dedic această medalie tatălui meu. El nu a putut trăi până la acest moment dar visa să ajungă el însuși la Jocurile Olimpice. Nu a reușit din cauza imposibilității financiare. El visa ca unul din copiii lui să ajungă la olimpiadă și să obțină o medalie”, a comunicat sportivul.
Amintim că judocanul Adil Osmanov a adus pentru Republica Moldova cea de-a doua medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce l-a învins pe italianul Manuel Lombardo. Sportivul moldovean, categoria de 73 kg, s-a calificat în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, după ce a obținut trei victorii în fața adversarilor săi.
Prima medalie de bronz a fost cucerită de judocanul Denis Vieru, duminică, 28 iulie.
