Potrivit Poliției de Frontieră, patru dintre incidente au fost semnalate în cadrul SPF Copceac, unde în timpul misiunilor de supraveghere a frontierei au fost surprinși opt cetățeni ucraineni care au intrat clandestin în Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
Alte patru ilegalități au avut loc în SPF Vulcănești. Aflate în misiuni, patrulele mobile au depistat în preajma liniei frontierei șase cetățeni ucraineni care nu-și justificau prezența în zonă.
Din declarațiile acestora s-a constatat că toți cei șase au ajuns ilegal în Moldova.
Așadar, în conlucrare cu populația locală, polițiștii de frontieră din SPF Cișmichioi și SPF Valea Perjei au interceptat cinci ucraineni care se deplasau pe jos dinspre statul vecin spre interiorul țării.
Toți imigranții au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.
![]()
![]()
Foto: Border.gov.md
