Potrivit datelor preliminare, ambii candidați au captat atenția și susținerea alegătorilor moldoveni, făcându-i preferați în această competiție electorală, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, din procesele verbale procesate, Maia Sandu conduce cu 41,98%, iar pe locul doi se clasează Alexandr Stoianoglo cu 26,31%.
Pe loc trei se află Renato Usatîi, care are 13,74%, iar Irina Vlah – 5,45%. Pe locul cinci se află Victoria Furtună cu 4,51%.
Dezvoltările vor fi monitorizate cu interes pe măsură ce procesul electoral continuă, iar rezultatele finale vor oferi o imagine clară asupra configurației viitorului peisaj politic din R. Moldova.
Ultimelestiri.md amintește că secțiile de votare din Republica Moldova s-au închis pentru alegători la ora 21:00. Totuși, autoritățile electorale au anunțat că la secțiile din București și din Federația Rusă, votarea a fost prelungită cu două ore. Respectiv, acestea au fost deschise până la ora 23:00.
Potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), până la ora 21:00, la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 au participat peste 1.500.000 de cetățeni ai Republicii Moldova, ceea ce reprezintă 51,40% din numărul total de alegători incluși pe listele electorale.
Reamintim că ieri, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au mers la urnele de vot pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani.
Totodată, cetățenii au fost chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.
Alegătorii au mers la cele 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului.
![]()
![]()
![]()

Un comentariu
Pingback: Sandu: Grupările criminale au încercat să cumpere 300.000 de voturi - Ultimele ştiri din Moldova