„Completează și transmite cât mai rapid buletinul de vot. Acesta trebuie să ajungă la secția de votare pentru votul prin corespondență cel târziu la ora 18:00 a zilei de joi dinaintea zilei alegerilor”, precizează Comisia Electorală Centrală, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
Totodată, alegătorii care au votat prin corespondență, dar nu au primit pe mail confirmarea despre recepționarea plicurilor, sunt îndemnați să meargă la cea mai apropiată secție de votare.
Pentru alegerile din 20 octombrie au fost recepționate 1.344 de plicuri din cele 1.808 expediate alegătorilor care au solicitat să voteze prin corespondență. În turul al II-lea pot vota prin corespondență și alegătorii care nu au participat la scrutinul din 20 octombrie, dar au primit plicul cu materialele electorale, adică toți 1.808.
Votul prin corespondență este pilotat în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda.
