Potrivit inspectorilor de mediu, chemați la fața locului, într-unul dintre lațuri, se afla prins un mistreț, exemplar robust de aproximativ 100 kg, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, inspectorii de mediu din Hâncești au cercetat circumstanțele și au identifica persoanele responsabile de această faptă.
„În timpul investigațiilor, au fost surprinși patru cetățeni în timp ce încercau să captureze ilegal mistrețul prins, folosindu-se de o suliță metalică pregătită în mod intenționat pentru această activitate”, anunță oamenii legii.
Autoritățile au ridicat uneltele folosite și au aplicat sancțiuni contravenționale, întocmind patru procese-verbale.
De menționat că persoanele implicate au fost amendate conform legislației în vigoare, fără calcularea prejudiciului faunei.
În urma acțiunilor întreprinse de inspectorii de mediu, mistrețul, care nu prezenta leziuni, a fost eliberat în habitatul său natural, continuând astfel să contribuie la echilibrul ecosistemului local.
În context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că braconajul reprezintă o amenințare serioasă pentru biodiversitate și solicită cetățenilor să respecte legislația de mediu, contribuind astfel la conservarea faunei.
