În interviurile acordate Ziarului de Gardă, câțiva reprezentanți ai autonomiei și-au împărtășit gândurile privind motivul pentru care voturile din Găgăuzia au fost distribuite în așa mod. Există mai multe versiuni: pentru că Stoianoglo este „al nostru”, pentru că „a fost un protest împotriva lui Sandu”, dar și pentru că „rețeaua” lui Șor i-a influențat, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit jurnalistului Vitali Gaidarji, Găgăuzia sprijină în mod tradițional forțele politice de stânga, care în Republica Moldova sunt asociate cu sentimente proruse. În acest context, el spune că nu e de mirare că rezultatele alegerilor pe nimeni nu au surprins.
Jurnalistul spune că Găgăuzia votează din punct de vedere istoric pentru partidele care au o ideologie și o identitate mai apropiată de populația din regiune.
„Pornind de la aceasta, putem spune că rezultatele actuale sunt o continuare a unei tendințe de lungă durată, care a fost demonstrată clar și în alegerile precedente”, a mai declarat Vitali Gaidarji, jurnalist, director al portalului de știri „laf.md”.
Iar președintele Consiliului sătesc din Cișmichioi, Dmitri Ianul, susține că Găgăuzia a fost mereu o regiune orientată spre vectorul estic și respectiv, candidații care aderă la vectorul vestic obțin foarte puține voturi.
Un alt factor serios care a influențat alegerea găgăuzilor este faptul că ei vor să-și vadă propriii reprezentanți în conducerea țării.
Potrivit lui Denis Pîntea, locuitor al Găgăuziei și fost șef al Consiliului de supraveghere al GRT, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, candidatul la președinția țării a fost un cetățean găgăuz. El spune că crede că acest lucru a simulat majoritatea locuitorilor din Găgăuzia să voteze pentru Alexandr Stoianoglo și, în spatele lui stătea al doilea partid din Republica Moldova – socialiștii.
Și primarul orașului Comrat, Serghei Anastasov este de părere că Stoianoglo a fost ales pe principiul că este „al nostru”. El susține că în primul rând, oamenii din Găgăuzia au votat pentru că el este originar de acolo.
Iar alți interlocutori au declarat, la rândul lor, că este important pentru găgăuzi că Stoianoglo reprezintă Găgăuzia.
În același timp, succesul lui Alexandr Stoianoglo în Găgăuzia a fost favorizat și de socialiști, deoarece acest partid are încă o influență semnificativă în Găgăuzia. Mai mulți interlocutori susțin această idee. Potrivit unui fotograf, Ivan Ialanji, Stoianoglo se bucură de sprijin și datorită programului său, care rezonează cu o parte a populației din regiune ce dorește să mențină legăturile cu Federația Rusă.
„Populația locală percepe Rusia drept partener și o consideră aliat politic și economic. Sprijinul găgăuzilor pentru socialiști, precum și asocierea lor cu politicile acestora, îi conferă lui Stoianoglo legitimitate în ochii alegătorilor”, a precizat fotograful Ivan Ialanji.
Există, de asemenea, opinii potrivit cărora în turul doi mulți oameni au votat nu atât pentru Stoianoglo, cât împotriva Maiei Sandu.
Potrivit jurnalistului Vitali Gaidarji, votul poate fi văzut nu doar ca un sprijin pentru Alexandr Stoianoglo, ci și ca un protest împotriva Maiei Sandu și a politicilor sale.
Ivan Ialanji susține că, având în vedere neîncrederea față de candidații proeuropeni, care sunt asociați cu România, acești factori nu fac decât să-i întărească poziția lui Stoianoglo. El mai spune că mulți găgăuzi rămân critici față de influența românească, iar această nemulțumire este proiectată asupra Maiei Sandu ca reprezentantă a direcției proeuropene.
Un alt factor important din cauza căruia locuitorii autonomiei nici nu iau în considerare politicienii proeuropeni este dezinformarea. Politicienii de la Chișinău sunt văzuți ca dușmani, iar Uniunea Europeană – ca un rău universal. Iar această atmosferă este creată de autoritățile găgăuze, care nu vor să-și piardă influența în autonomie.
Neîncrederea față de UE este alimentată și de simpla tăcere a conducerii autonomiei cu privire la proiectele pe care le implementează Uniunea Europeană.
Totuși, paradoxal este faptul că încă înainte de alegeri, Alexandr Stoianoglo s-a declarat adeptul cursului european al Republicii Moldova. În timpul campaniei electorale el nu a renunțat la punctul său de vedere, spunând doar că acum „nu este momentul pentru un referendum” privind aderarea Moldovei la UE. Un alt paradox este faptul că Stoianoglo, la fel ca și Sandu, are cetățenie română. Iar pentru locuitorii Găgăuziei (întâmplător și pentru socialiști), un pașaport al altui stat pentru președinte a fost întotdeauna tabu. Cu toate acestea, Stoianoglo a luat 97% din voturi.
Citiți întreaga investigație aici.
Duminică, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au mers la urnele de vot pentru a-și alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Potrivit rezultatelor CEC, actuala președintă, Maia Sandu, a câștigat un nou mandat.
Astfel, Maia Sandu intră în istorie și devine primul politician căruia moldovenii îi încredințează, prin vot direct, două mandate succesive de președinte.
