„Ne spun că dacă nu lucrăm și nu încărcăm mașinile, nu vom primi deloc salariu. Noi am lucrat chiar și peste program, fără să primim ce ni s-a promis,” a declarat unul dintre angajați, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
Angajatul, sub protecția anonimatului, a mai spus că în ajunul Anului Nou, angajații ar fi primit salariul pentru luna octombrie și niște bomboane. Astfel, oamenii acuză managementul fabricii de lipsă de transparență și de faptul că nu au oferit până acum o explicație clară cu privire la întârzierile salariale.
„Ne simțim stresați, disperați, pentru că nu știm cum să reacționăm sau ce să facem mai departe. Mulți dintre noi sunt singurii care aduc venit în casă, iar facturile și cheltuielile zilnice nu pot fi amânate”, adaugă o altă persoană din rândurile protestatorilor.
Directorul întreprinderii, Coțofan Constantin, a declarat următoarele:
„La etapa actuală, doar atât vă pot spune: salariul întârziat este doar cel pe noiembrie și se va achita în următoarele zile. Am fost în concediu și nu am reușit să finalizăm tot ce era de finalizat înainte de a pleca în concediu.”
