În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au reafirmat că viitorul Moldovei și al Ucrainei este european, transmite Ultimelestiri.md.
„Țările noastre merg pe acest drum muncind mult împreună – pentru pace, bunăstare și o viață mai sigură pentru cetățenii noștri. Aderarea noastră va face Europa mai puternică și mai unită”, a scris șefa statului pe contul său de Facebook.
Totodată, Maia Sandu a postat și o secvență video cu momentul în care dă mâna cu președintele Ucrainei, apoi se așează la masa de discuții.
Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă astăzi, 16 mai, la cea de-a șasea ediție a Summitului Comunității Politice Europene (CPE), organizată în Capitala Albaniei, Tirana. Șefa statului are programate întrevederi cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan.

Un comentariu
Pingback: Summitul Moldova – UE, organizat la Chișinău în această vară - Ultimele ştiri din Moldova