În accident sunt implicate două automobile – o Toyota și o Dacia Logan, transmite Ultimelestiri.md.
„În această dimineață colegul nostru din cadrul Direcției regionale „Nord”, aflându-se în drum spre serviciu pe traseul Corlăteni–Bălți, a intervenit prompt la locul unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme de marca Toyota și Dacia Logan.
Fără a ezita, carabinierul a apelat numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția imediată a unei ambulanțe și a unui echipaj al poliției. Până la sosirea autorităților, colegul nostru a acordat sprijin persoanelor implicate în accident”, informează Inspectoratul General de Carabinieri (IGC).
