Miercuri, 28 mai, în cadrul unei conferinţe de presă, liderii blocului au cerut lansarea imediată a consultărilor publice privind revizuirea legii electorale cu participarea opoziţiei şi a reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la infotag.md.
„De asemenea, solicităm un moratoriu privind aprobarea modificărilor la legislaţia electorală şi la regulamentele CEC cu puţin timp înainte de alegeri, fără consultarea majorităţii partidelor şi blocurilor care intenţionează să participe la aceste alegeri”, a declarat Ion Chicu, preşedintele Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei.
Acesta a mai menţionat necesitatea abrogării tuturor normelor legislative care ar permite excluderea partidelor din cursă fără o hotărâre judecătorească.
Reprezentanţii blocului mai cer un „audit” al registrului electoral cu participarea opoziţiei; simplificarea şi transparenţa înregistrării observatorilor electorali.
„Cerem răspundere penală pentru obstrucţionarea activităţii observatorilor, inclusiv refuzul de a se înregistra”, a declarat Chicu.
Liderii blocului mai solicită implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului şi altor organizaţii internaţionale privind legislaţia electorală, care „anterior au fost ignorate de autorităţi”. Reprezentanţii blocului au cerut depolitizarea CEC, inclusiv prin revenirea la practica de numire a preşedintelui comisiei la propunerea opoziţiei parlamentare.
