Construit în 1971, barajul nu a mai beneficiat de lucrări de întreținere și se află într-o stare avansată de degradare, ceea ce reprezintă un risc major pentru gospodăriile și ecosistemul local. Modernizarea vizează sistemul de evacuare a apei și consolidarea structurii barajului pentru a reduce riscul de inundații și a proteja infrastructura din apropiere, transmite Ultimelestiri.md.
Primarul orașului Râșcani, Victor Bogatico, a declarat că „în prezent nu există control asupra nivelului apei, ceea ce pune în pericol casele din zonă și biodiversitatea locală”.
Lucrările de renovare, începute în aprilie 2025 și programate să se finalizeze până în noiembrie, includ reparația ecluzei, curățarea structurii din beton și înlăturarea vegetației. Reconstrucția va permite un control eficient al apei și va contribui la revitalizarea peisajului urban, situat lângă Muzeul de Istorie și Etnografie și parcul dendrologic.
Nicolae Soloviov, managerul proiectului „EU4Moldova Rezilientă”, a subliniat că „acest proiect este un exemplu concret de dezvoltare urbană durabilă, axată pe siguranța cetățenilor și adaptarea la provocările climatice”.
