„Bombardierele strategice ard în masă în Rusia – acesta e rezultatul unei operațiuni speciale a SBU”, au declarat surse militare pentru Kyiv Independent, transmite Ultimelestiri.md cu referire la digi24.ro.
Conform surselor citate, dronele kamikaze ucrainene folosite în atac au fost lansate din „camioane parcate în apropierea bazei aeriene” Ivanovo din Siberia, aflată la peste 4.000 de kilometri distanță de Ucraina.
„Dronele SBU exersează lovituri asupra aeronavelor care au bombardat orașele ucrainene în fiecare noapte. În prezent, 40 de avioane au fost lovite, precum A-50 (avion de supraveghere radar – n.r.), Tu-95 și Tu-22 M3 (bombardiere strategice ale Rusiei – n.r.)”, se arată în comunicatul SBU citat de presa ucraineană.
Alte baze rusești lovite, conform surselor ucrainene, sunt Olenia, Belaia și Diaghilevo – regiunea Murmasnk/Siberia.
„Serviciul de Securitate al Ucrainei desfăşoară o operaţiune specială de amploare, menită să distrugă bombardierele inamice” departe de liniile frontului în Rusia, a declarat sursa, adăugând că peste 40 de aeronave au fost lovite.
Sursa a spus că un incendiu a izbucnit pe Aerodromul Belaia, situat în regiunea Irkuțk din Siberia de Est, la peste 4.200 de kilometri de Ucraina.

2 comentarii
Pingback: Putin, în discuție cu Trump: Vom răspunde atacului asupra aerodromurilor - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Estimare NATO: Câte avioane rusești ar fi fost lovite sau distruse de ucraineni - Ultimele ştiri din Moldova