Femeia a publicat mesajul într-un grup online, adresându-se celor care ar fi luat o parte din echipamentul de intervenție al pompierului. Ea a subliniat că soțul său, angajat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, va fi nevoit să suporte costul echipamentului lipsă și riscă o amendă, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la point.md.
„Un om își riscă viața stingând incendii, iar voi ați luat, pe ascuns, ceva pentru care el va trebui să plătească – și nu puțin. Vă rog, returnați-l. Avem un copil mic (șapte luni), salariul de pompier nu e mare, ne descurcăm cu greu. Înțeleg că vremurile sunt dificile și toți avem nevoie de bani, dar nu în acest fel. (…) Soțul meu salvează vieți riscându-și propria viață, iar să vă comportați așa e pur și simplu rușinos”, a scris femeia.
Mesajul a stârnit numeroase reacții în mediul online, utilizatorii condamnând gestul și exprimându-și solidaritatea cu pompierul păgubit. Mulți și-au manifestat indignarea față de comportamentul celor care au profitat de situație pentru a fura echipament de salvare.
Amintim că, un incendiu a izbucnit în seara zilei de 31 mai curent, în spatele unui centru comercial de pe strada Nicolae Testemițanu din municipiul Chișinău.
