Componența delegației ucrainene a rămas aceeași ca la negocierile precedente, cu o singură excepție, de data aceasta, nu este inclus șeful departamentului de drept internațional și operațional din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksiy Malovatsky, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
Delegația rusă a ajuns la Istanbul cu o zi înainte, pe 1 iunie, și e condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski. Componența nu s-a schimbat de la discuțiile precedente, scrie agenția rusă de presă TASS.
Discuțiile sunt programate pentru ora locală 13:00 la Palatul Ciragan din Istanbul.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova a pregătit un memorandum pentru negocieri, care stabilește poziția „cu privire la toate aspectele depășirii în mod fiabil a cauzelor profunde ale crizei”, asupra căreia părțile au convenit în timpul primei runde de negocieri.
Ucraina nu a fost de acord imediat cu negocierile, insistând ca Rusia să prezinte anticipat varianta memorandumului. Partea ucraineană a prezentat varianta sa delegației ruse înainte de negocieri.
Keith Kellogg, emisarul președintelui SUA, a declarat că Rusia și Ucraina vor prezenta la Istanbul documente ce conțin propuneri concrete pentru pace. Conform declarațiilor lui Kellogg, la discuții vin reprezentanți din Marea Britanie, Franța și Germania, iar cât privește SUA – nivelul de reprezentare nu a fost confirmat.
Prima rundă de negocieri directe între cele două părți beligerante a avut loc pe 16 mai, la Istanbul. Atunci părțile s-au înțeles doar asupra unui schimb reciproc de prizonieri de război, o mie la o mie.
