În Republica Moldova, Pîrlog are statut de învinuit în dosarul INTERPOL. Pe numele lui a fost emisă o ordonanță de reținere, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Noi ținem legătura cu procurorii din Franța. Noi l-am anunțat pe dumnealui în căutare internațională, precum și francezii. Doar și francezii au aplicat și mandatul de arest. Procuratura Anticorupție la moment nu a aplicat și la mandatul de arest, ca să nu fie două decizii similare. Vedem cum procedăm, fiindcă sunt diferite posibilități în cazul dat. Este inclusiv instituția preluării urmăririi penale, adică sau francezii vor remite la noi ancheta lor, sau noi la dumnealor. Vă asigur că va ajunge pe masa judecătorilor, nu pot să vă dau absolut toate detaliile din dosar. Așteptăm rezultatele încă la câteva comisii rogatorii de peste hotarele R. Moldova. Pot să afirm că practic 80-90 de procente dosarul este spre finalizare”, a declarat șeful desemnat al PA, Marcel Dumbravan.
Vitalie Pârlog a fost reținut în data de 15 iunie, în baza unui mandat emis de INTERPOL, la solicitarea autorităților franceze.
Pîrlog a fost președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor INTERPOL și este acuzat de fals, mită și fraudă, în schimbul unor sume de bani, într-o schemă din anii 2022-2023. Pîrlog a mai fost ministru al Justiției în perioada guvernării comuniste.
În dosarul INTERPOL din Republica Moldova este învinuit fostul șef al Direcției Cooperare Polițienească Internațională, Viorel Țentiu, și fostul șef al Inspectoratului General pentru Migrație, Mihail Vodă.
