„Azi am vizitat două orașe frumoase din centrul țării – Călărași și Ungheni. Am fost onorată de căldura cu care am fost primită. Oameni de treabă, care muncesc să-și dezvolte localitățile, dornici să le vadă pline de tineri și familii, să îmbătrânească alături de nepoți”, scrie Maia Sandu, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul întâlnirii, șefa statului a discutat despre decizia Comisiei Europene care a recomandat deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la UE.
„Și călărășenii, și unghenenii sunt mari susținători ai integrării europene. Avem încă mult de lucru, dar fiecare pas pe drumul european ne face mai determinați, mai puternici și mai încrezători”, a mai adăugat președintele R. Moldova.
Potrivit acesteia, prin muncă, unitate, dar și cu ajutorul partenerilor europeni, localitățile din Moldova vor fi modernizate, drumurile vor fi bune, iar locuitorii vor avea în casă robinete cu apă.
„Localitate cu localitate, om cu om, vom dezvolta împreună toată Moldova!”, a conchis șefa statului.
Ultimelestiri.md amintește că Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și R. Moldova. Potrivit Raportului Comisiei Europene privind extinderea UE, decizia finală urmează să fie luată în luna decembrie la summit-ul Consiliului UE.
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție după ce Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare pentru R. Moldova.
