Elevii au avut ocazia să exploreze mai multe spații simbolice ale instituției prezidențiale: sala primului Parlament – locul unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova, biblioteca prezidențială, sala de distincții și sălile destinate întrevederilor oficiale. Pe parcursul vizitei, aceștia au fost însoțiți de angajați ai Aparatului Președintelui, care le-au oferit informații despre istoria clădirii și activitatea Președintei Maia Sandu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la provincial.md.
Programul educațional „Excursia europeană”, ajuns la cea de-a doua ediție, se desfășoară în perioada 24 iunie – 20 iulie 2025.
În total, peste 1.300 de copii din toate raioanele țării se vor bucura de o serie de activități educaționale și culturale, printre care vizite la Muzeul Național de Istorie, Parlament și Președinție, precum și vizionarea unui film la cinematograf. La prima ediție a programului, în anul 2024, au participat peste 2.500 de copii.
Totodată, în după-amiaza zilei de astăzi, mai mulți profesori de la Școala Willink din Burghfield, Reading, Regatul Unit, au vizitat sediul Președinției, unde au avut o discuție despre activitatea instituției prezidențiale cu Larisa Miculeț, consilieră prezidențială pentru relațiile cu cetățenii.
