Anul trecut, tânăra s-a numărat printre cei 57 de elevi care au obținut 10 pe linie la bacalaureat și a fost admisă la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, specializarea Inginerie Biomedicală, și Facultatea de Teologie Ortodoxă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
La mănăstirea din Japca, Vitalia este cu ascultare la stăreție, fiind responsabilă de îngrijirea casei monahale pe interior și exterior. De asemenea, tânăra este una dintre cele două călugărițe care posedă permis de conducere.
Potrivit monahiei Nina, Vitalia Lupu este prima ascultătoare din istoria mănăstirii care urmează în paralel studii universitare. În timpul anului academic, Vitalia pleacă luni dimineața la Chișinău și revine, vineri seara, la mănăstire.
După absolvire, tânăra vrea să rămână la mănăstire, unde visează să deschidă o clinică medicală și un liceu pentru fete.
