În cadrul unei ediții ”Destine” cu Adrian Prodan, tânărul a povestit parcursul său de la naștere până în prezent, transmite Ultimelestiri.md.
”M-am născut în anul 1989, în orașul Jitomir, Ucraina. Acolo părinții mi-au dat viață, acolo mama a trăit o perioadă. În vremea ceea, în Republica Moldova era foarte dificil cu lucrul și ai mei au decis să plece în Ucraina să muncească și a plecat cu mine în pântece acolo, și acolo mi-a dat viață. Ambii părinți sunt moldoveni, însă mama nu a plecat cu tata în Ucraina, ea a fugit de la tata pentru că a avut o situație foarte grea în care tatăl, soțul ei, consuma foarte mult alcool, era bătută, înjosită.
Mie mama nu mi-a dat naștere de la acel tată. Noi în familie suntem cinci, eu sunt de la alt tată. Și ca să nu afle primul tată că mama mea este însărcinată, ea a fugit împreună cu verișoara ei în Ucraina.
În Ucraina a fost ajutată de careva cunoscuți și muncea în agricultură.
După ce mi-a dat naștere, m-a abandonat. Un an de zile am locuit în maternitate, după aia asistența socială din Ucraina a scris o scrisoare în Republica Moldova, satul Costești, Ialoveni, de unde era și mama mea, precum că aveți un băiețel, un frate, pe numele Coca Ivan, pe care mama l-a abandonat la naștere. Atunci au aflat și ceilalți de mine că m-am născut. Mama mea a decedat în anul 1990, a fost otrăvită și ucisă.
Pe vremea Uniunii Sovietice mama mea se ocupa cu un bussines ilegal în Moldova, mai exact aducea covoare din Turcia. Pe ea au prins-o, a fost zece ani închisă, apoi au eliberat-o și probabil ceva nu s-a înțeles ea cu cei cu care aveau bussines ilegal sau tatăl meu din partea fraților putea să o omoare la comandă, a fost otrăvită intenționat.
Eu am o mapă cu documente în care e scrisă toată istoria mamei mele, plus încă și rudele pe care le-am cunoscut pe parcursul vieții mi-au spus fix ce spun eu acum.
În Ucraina a venit reprezentantul asistenței sociale cu sora mea, care deja era la orfelinat, au venit și m-au luat în Republica Moldova. Sora mea a aflat că sunt eu, apoi Iacob și Nina (alți frați) erau la un alt orfelinat. Pe mine m-au adus în satul Cupcui din Leova, la grădiniță, apoi, peste un an de zile, am fost dus la orfelinatul din Cupcini, Edineț, unde erau sora mea Nina și fratele Iacub, iar cealaltă soră era la orfelinatul din Nisporeni.
Noi am avut încă o soră mai mare și mama a abandonat-o pe scaun, la Piața Centrală, pentru că s-a temut că nu avea cu ce să o crească, tatăl alcoolic… o bătea. I-a părut rău de gestul pe care l-a făcut și când s-a întors înapoi n-a mai găsit-o pe sora mea pe scaun. Au fost zile-n viața mea când mă rugam: Doamne, eu știu că mai am o soră și tare vreau să o văd, să o cunosc, asta este imposibil la mine, dar la Dumnezeu totul e posibil.
Nu cred că asta e o scuză pentru mama, dar viața bate filmul și eu niciodată nu știu cum aș fi fost eu dacă eram acea mamă, când nu are cine să îți aducă o bucată de pâine la copii. Eu nu încurajez acest gest, ca o mamă să-și abandoneze copiii la Piața Centrală, nu o încurajez, dar nici nu o judec”, a povestit Ivan.
Până la vârsta de 15 ani, tânărul a locuit la orfelinat. Acolo a fost bătut, supus umilințelor, separat de frați și fără a ști ce înseamnă căldură părintească.
Frații săi locuiau la același orfelinat, însă s-au cunoscut întâmplător și nu prea aveau tangențe:
”Eu eram la grădiniță în grupa pregătitoare și vine la mine o fetiță mai mare cu trei ani, negruță, frumoasă, și-mi aduce un capac de la borcan și mi-l dă în formă de cadou și-mi spune: eu sunt sora ta. E clar că nu m-au luat emoțiile, dar în mintea mea în acel moment era clar că e cineva, e sora mea, e al meu.
Eu am luat capacul și mă jucam cu el, pentru mine era prețios. Apoi când eram în clasa întâia, am primit o bătaie de la un elev, coleg, și vine un băiat și-mi ia apărarea și aflu că e fratele meu. Uite așa ne-am găsit acolo: doi frați și o soră.
Acolo eram separați, nu aveam aceeași relație ca în familie, nu ne întâlneam, nu ne jucam. Fiecare era cu colegii de vârsta lor. Știam de existența lor acolo, dar nu s-a încheiat acea relație strânsă, fratele îmi ținea apărarea doar dacă cineva mă lovea, mă bătea”, a mărturisit el.
Viața în orfelinatul din Cupcini, Edineț, a fost împărțită în două amintiri: la început, era un director evreu care avea grijă de copii, țineau păsări, animale, iar copiii nu duceau lipsă de alimentație. După moartea directorului, a venit altul și totul a început să se destrame, să se fure, ducea lipsă de mâncare și haine.
Mai mult, tânărul povestește că acolo copiii erau bătuți la greu și tratați urât, indiferent de e fetiță sau băiețel, iar darurile aduse de străini imediat erau luate de personal și vândute.
Nu s-au oprit durerile și răul aici. La 15 ani, Ivan a ieșit din orfelinat și a mers la studii la o școală profesională pentru a avea cel puțin un loc de trai, însă și acolo vara era în stradă și locuia unde apuca, hoinărind pe străzi și lucrând ca zilier. După ce a învățat s-a pomenit cu o profesie, însă pentru viață nu l-a pregătit nimeni.
Așa a ajuns să locuiască într-o familie săracă din Comrat, unde lucra cu ziua la piață, iar când nu avea bani, familia îl alunga în stradă:
”N-am să uit niciodată imaginea asta. Era iarnă, eram în șlapi, m-au dat afară, m-am pus să-mi încălzesc picioarele pe țevile de căldură de la grădiniță. Eram foarte slab îmbrăcat”, a spus Ivan.
Un an de zile a locuit hoinărind prin Comrat, ulterior a început să locuiască cu alți colegi din orfelinat, iar într-o bună zi, în urma unei încăierări, a fost înjunghiat și s-a aflat la un pas de moarte, iar faptul că a rămas în viață e meritul unui medic căruia i s-a făcut milă de el și pe care Ivan îl crede îngerul său păzitor.
După ani zbuciumați în copilărie și adolescență, Ivan a reușit să meargă împotriva destinului. Acum el consideră că toate aceste greutăți și experiențe l-au făcut puternic.
Ivan Coca are 34 de ani și este moderator de evenimente, dar lucrează și la un salon pentru bărbați. La nunțile la care este invitat el își îndeamnă mirii să-și iubească părinții, în ciuda faptului că singur nu a știut niciodată ce înseamnă iubirea părintească.
Cea mai mare dorință a lui este să iubească și să fie iubit, pentru că n-a avut parte de asta în trecutul său tumultuos.
