Într-un comunicat de presă, edilul subliniază că, în prezent, elevii primesc pachete alimentare, compoziția cărora corespunde integral normelor prevăzute de lege. Alimentația caldă va deveni posibilă după ce Consiliul municipal va aproba transmiterea blocurilor alimentare în arendă. Astfel, va putea fi pregătită mâncare la fața locului, transmite Ultimelestiri.md.
„De aceste spații va putea beneficia orice câștigător al viitoarelor concursuri”, a explicat primarul de Bălți.
Alexandr Petkov a mai precizat că vara aceasta a fost organizată o licitație la care au participat două companii. Potrivit lui, una dintre întreprinderi a încălcat caietul de sarcini în timpul tenderului.
Mai mult, Petkov consideră că acțiunile întreprinderii au fost premeditate, cu scopul de a sabota procedura.
„M-am adresat de două ori către întreprindere pentru a clarifica oferta lor. Dar senzația era că o făceau intenționat. Acum este clar de ce”, a menționat Petkov.
Edilul a mai menționat că, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, pentru alimentație au fost alocate 18,7 milioane de lei.
Amintim că alimentația școlară la Bălți a devenit motiv de scandal. În loc de hrană caldă, elevii din Bălți sunt nevoiți să se mulțumească cu un meniu format din iaurt, banane și chifle.
