Într-un interviu pentru Ultimelestiri.md, Cristian-Leon Țurcanu a precizat că numărul burselor a crescut în ultimii ani, iar interesul tinerilor moldoveni pentru a studia în România este „o dovadă clară a succesului programului”.
Un alt accent important este pus pe formarea profesorilor. Ambasadorul a menționat cea de-a doua ediție a Programului de cursuri intensive pentru profesorii de limba română, organizat de Ambasada României cu participarea a șapte universități românești. Astfel, peste 300 de cadre didactice din regiuni precum Taraclia, UTA Găgăuzia sau municipiul Bălți au beneficiat deja de instruiri în România.
„Nu în ultimul rând, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat în acest an o Tabără de Vară, la care au participat 200 de tineri aparținând minorităților etnice din Republica Moldova”, a adăugat Țurcanu.
România continuă și investițiile în proiecte educative și culturale. Printre acestea se numără donațiile de carte în limba română: aproape 200.000 de volume oferite în 2024, completate recent cu alte 80.000, distribuite bibliotecilor publice în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova.
„Vom continua să consolidăm, prin proiecte comune cu Republica Moldova, comunitatea de limbă, cultură și istorie care ne leagă”, a subliniat ambasadorul, menționând și extinderea constantă a cooperării cu instituțiile educaționale și culturale de peste Prut.
Citește întreg articolul aici.
