Potrivit informațiilor preliminare, un automobil de model Mercedes s-a oprit la trecerea de pietoni, iar în spatele acestuia se aflau alte două automobile, urmate de un autocamion, transmite Ultimelestiri.md.
„Camionul, care nu a păstrat distanța de siguranță, a tamponat cel de-al treilea automobil, acesta la rândul său a lovit al doilea, iar al doilea a tamponat primul vehicul. Astfel, impactul a generat un accident în lanț cu implicarea a patru automobile”, a explicat ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Criuleni, Elena Băetrău.
Din fericire, în urma coliziunii nu au fost înregistrate persoane traumatizate.
Poliția documentează cazul și reamintește conducătorilor auto importanța respectării distanței dintre vehicule, mai ales în zonele cu treceri de pietoni.
