Într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3 CNN, Nicușor Dan a vorbit despre discuția avută cu omologul său american, Donald Trump, imediat după învestirea sa la Palatul Cotroceni, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Cu această ocazie, Trump l-a invitat pe Dan să efectueze o vizită oficială în Statele Unite.
Liderul de la Cotroceni a subliniat că principalele obiective ale vizitei sale în SUA vor fi securitatea și economia. Șeful statului român a precizat că vor fi abordate și alte domenii de interes pentru România, precum energia, tehnologia informației, resursele minerale și inteligența artificială.
