Potrivit Euratex, asociația textilă cu sediul la Bruxelles, împreună cu alte 21 de federații europene, fenomenul amenință grav competitivitatea industriei europene și pune presiune imensă pe întreprinderile mici și mijlocii, care respectă standarde ecologice și etice ridicate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la euronews.com.
„Super fast fashion amplifică dezechilibrele ecologice, economice și sociale și creează o concurență neloială”, se arată într-un comunicat comun.
Doar în 2024, în UE au intrat 4,5 miliarde de colete cu valoare mai mică de 150 de euro, 91% dintre ele provenind din China, potrivit unui raport al Comisiei Europene.
Situația s-ar putea agrava după ce SUA au majorat taxele pentru importurile chineze la 57,6% și au eliminat scutirea de taxe pentru colete sub 800 de dolari.
Cele 22 de federații textile semnatare cer Comisiei Europene introducerea unor taxe pentru fiecare colet mic, care să finanțeze controalele vamale; eliminarea scutirii de taxe pentru importurile sub 150 de euro; accelerarea anchetelor în derulare și aplicarea celor mai dure sancțiuni în baza Legii serviciilor digitale (DSA), pentru platformele care comercializează produse ilegale.
Comisia Europeană a propus deja introducerea unei taxe de 2 euro pentru procesarea coletelor, iar discuțiile privind eliminarea pragului de 150 de euro sunt în desfășurare.
În iulie 2024, Bruxelles-ul a constatat că platforma chineză Temu a încălcat Legea serviciilor digitale, întrucât nu a evaluat corect riscurile legate de produsele ilegale comercializate. Federațiile textile cer acum ca marile platforme de comerț online să aibă reprezentanți oficiali în UE, responsabili legal pentru bunurile vândute.
