Mai mult, Furtună cataloghează această veste ca fiind o minciună creată pentru a manipula opinia publică, transmite Ultimelestiri.md.
„Declar deschis și ferm: Nimeni nu mi-a retras nimic. Această informație este o minciună creată în cabinetele puterii pentru intimidare și discreditare. (…) Pentru a retrage cuiva cetățenia sunt necesare un dosar penal și o sentință condamnatorie. Eu nu am și nu voi avea așa ceva, pentru că niciodată nu am servit clanurile criminale și nu am vândut țara”, a precizat președintele Partidului „Moldova Mare”.
Într-un video publicat pe rețelele sociale, Victoria Furtună menționează că ea însăși va renunța la cetățenia română în cazul în care poporul va decide că deputații și președintele nu trebuie să aibă cetățenie dublă.
„Și dacă poporul îmi va permite să inițiez o astfel de lege în noul Parlament, voi renunța voluntar. Dar numai prin voința poporului, nu la comanda corupților de la putere”, a declarat liderul formațiunii.
Amintim că, anterior, în presă au apărut informații că Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România analizează posibilitatea retragerii cetățeniei românești Victoriei Furtună. Potrivit surselor Euronews.ro, dosarul Victoriei Furtună se află deja în procedură, însă motivele exacte nu au fost comunicate oficial.
