Catlabuga susține că Dodon a intrat fără permisiune în livada unui agricultor și a prezentat informații false, transmite Ultimelestiri.md.
Ea a enumerat mai multe neadevăruri transmise de fostul președinte:
1. Merele nu sunt aruncate, ci vândute pentru procesare la suc.
2. În acest an, prețul merelor pentru procesare este între 3,20 și 3,70 lei/kg, față de 0,50–1,50 lei/kg în anii precedenți.
3. Merele de calitate sunt puse la frigider pentru vânzare, iar cele filmate de Dodon merg la procesare.
4. Niciun agricultor care își respectă munca nu aruncă roada și nici nu o calcă cu buldozerul, așa cum s-a întâmplat în trecut.
„Dodon = minciună și fără bun-simț. Îmi exprim respectul maxim pentru agricultori și munca lor. Un mesaj și pentru opoziție: hai să nu pierdem de tot bunul-simț și să nu folosim oamenii doar pentru postări electorale”, a spus Catlabuga.
Aceasta a precizat că agricultorul a scos merele la marginea livezii pentru că nu le mai putea păstra, iar oamenii puteau să treacă să le ia.
„Eu, ca stăpân, trebuia să fiu la curent de toată reclama făcută de Dodon, care e falsă.”
Amintim că liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a filmat un morman de mere, abandonate la marginea livezii, pentru că „oamenii nu au ce face cu ele”. „În Rusia nu pot fi duse, magazinele sunt pline cu marfă străină și oamenii noștri sunt nevoiți să arunce roada pe câmp, iar PAS ne sperie cu războiul. Evroboy, adică evropațanii aceștia ca Grosu, de ce nu vin aici, la Soroca, să vadă situația?”, a declarat Igor Dodon.

Un comentariu
Pingback: Fără inspirație: Încă un candidat, filmat lângă merele de la Soroca - Ultimele ştiri din Moldova