Într-o declarație postată pe rețelele sociale, Plahotniuc a criticat actuala guvernare, acuzând-o că „a sufocat pluralismul de idei, și-a subordonat instituțiile statului, a distrus economia și a pierdut încrederea oamenilor”, transmite Ultimelestiri.md.
„Vă chem să mergeți la urne și să votați opoziția cu șanse reale de a trece pragul electoral. Voturile oferite partidelor fără șansă se vor redistribui automat și ar putea ajuta indirect partidul de guvernare. Niciun vot direct sau indirect nu trebuie să ajungă la PAS”, a declarat Plahotniuc.
Totodată, acesta a menționat că nu are „nicio tangență” cu blocurile sau partidele de opoziție, dar consideră că momentul cere pragmatism și unitate.
Plahotniuc a adresat un mesaj și foștilor săi colegi din Partidul Democrat, exprimându-și regretul că aceștia nu au reușit să se unească într-o forță politică comună.
„Le spun că acum este nevoie de pragmatism și unitate ca să îndemnăm consolidat cetățenii la vot pentru partidele din opoziție cu șanse reale, pentru a opri abuzurile și a readuce instituțiile statului în slujba legii și a cetățenilor”, a precizat el.
Liderilor opoziției le-a transmis că alegătorii așteaptă „maturitate și coeziune” și că, dacă vor obține majoritatea, trebuie să formeze rapid o coaliție pentru a „reda oamenilor un stat care îi respectă”.
În finalul mesajului, Plahotniuc a declarat că intenționează să revină în Republica Moldova pentru a se „disculpa de învinuirile” care i se aduc și pentru a se implica din nou în viața publică.
„Voi fi tot mai aproape de lumea care mă susține și mă așteaptă acasă. Revin pentru a mă implica în mod direct și activ în viața publică și pentru a relua proiectele sociale începute anterior”, a mai spus el.
Premierul Dorin Recean a declarat că Guvernul va investiga modul în care Plahotniuc a reușit să împiedice extrădarea.
„Instituțiile trebuie să-l aducă acasă în cătușe. Noi, cetățenii acestei țări, trebuie să ne asigurăm că toți sunt aduși în fața justiției și că acest proces nu este oprit”, a scris Recean.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie la Atena, iar în prezent se află în cea mai mare închisoare din Grecia.
În Moldova, acesta este investigat în dosarul Frauda Bancară, fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, el ar fi beneficiat de fonduri sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Dosarul lui a fost trimis în judecată, iar de aproape doi ani se află în examinare în prima instanță.
În iunie 2019, Vlad Plahotniuc, fost lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a fugit din țară pe fondul schimbului de putere de la Chișinău. Câteva luni mai târziu, procurorii Anticorupție au cerut Interpol să emită un mandat de arest internațional, acuzându-l de spălare de bani și fraudă bancară.
Oligarhul a contestat această decizie, iar Interpol l-a exclus pe Plahotniuc din baza sa de date, ștergând informațiile despre el.
Procurorii moldoveni au făcut apoi mai multe solicitări, pentru a-l include din nou pe lista persoanelor căutate internațional. După aproape cinci ani, numele lui Plahotniuc a reapărut recent pe lista persoanelor în căutare internațională pentru arest și extrădare și apare în baza de date a Interpol ca fiind căutat cu diverse cetățenii, inclusiv mexicană.
Vineri, 12 septembrie, Ministerul Justiției a anunțat că a recepționat, prin intermediul Biroului Național Central Chișinău Interpol, decizia de extrădare emisă de autoritățile elene, în urma solicitărilor înaintate de autoritățile Republicii Moldova privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc.
