Șefa statului va susține un discurs în cadrul sesiunii de deschidere și urmează să aibă întrevederi bilaterale și multilaterale cu mai mulți lideri europeni, șefi de stat și de guvern, transmite Ultimelestiri.md.
Printre temele de pe agendă se numără avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în contextul mandatului pro-UE confirmat de cetățeni la alegerile parlamentare din 28 septembrie, consolidarea securității regionale și dezvoltarea economică.
Comunitatea Politică Europeană este o platformă lansată în 2022 de președintele Franței, Emmanuel Macron, cu scopul de a facilita dialogul politic între statele membre ale UE și țările partenere din afara spațiului comunitar. Primul summit CPE a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cel de-al doilea a fost găzduit de Republica Moldova, la Bulboaca, în iunie 2023.
![]()
![]()
![]()
![]()
