O profesoară la un liceu din Chişinău a decis să vină din nou la universitate pentru a-şi îmbunătăți abilităţile digitale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„O să facem cunoştinţe noi. Cei de vârsta a treia parcă suntem izolaţi. Aici o să avem un mod de comunicare şi o să învăţăm ceva nou, pentru că noi, cei de vârsta a treia, am rămas un pic în urmă cu tehnica, calculatorul, telefonul.”
Indiferent de vârstă, așteptările sunt mari. Seniorii își doresc în acest an de studii să fie pe picior de egalitate cu nepoţii şi copiii lor.
„Acum, ca să fii la egal cu nepoţii, strănepoţii, trebuie să fii aproape la egal cu ei, dar ca să fii la egal cu ei trebuie să cauţi, să citeşti ceva nou, să asculţi, să priveşti televizorul. Tot timpul trebuie să fii în activitate.”
Printre „boboci” e și o studentă de 72 de ani, care îşi doreşte să înveţe mai multe lucruri şi să nu depindă de ajutorul copiilor ei. Alții vor să-și perfecționeze cunoștințele de limbă engleză.
„Eu de specialitate sunt medic. Am absolvit Universitatea de Medicină cu mulţi ani în urmă, am lucrat, dar acum vreau să acumulez la această universitate nişte cunoştinţe noi, aşa ca să nu am nevoie de ajutorul copiilor, nepoţilor, chiar şi la studierea limbii, la unele abilităţi digitale. Fetiţa a venit acum cu copiii, i-a dus aici la şcoală şi la grădiniţă, clasa I şi un copil de patru anişori la grădiniţă. Ei vorbesc engleză şi câte ceva vorbesc şi în Română. Eu aş fi vrut să contactez mai mult cu ei”, a spus un student.
Nu oricine ajunge la universitate. Cererea a fost mare și în acest an.
Igor Şarov, rectorul USM: „Există concurs. La cele 90 de locuri care au fost selectate am avut 180 de cereri şi se repetă al treilea an consecutiv. Aceasta vorbeşte despre calitate”.
Aliona Cristei, ofiţer de proiect, UNFPA: „Acest program rezonează foarte mult cu valorile pe care noi le promovăm la Fondul ONU pentru Populaţie. În primul rând, combatem stereotipurile legate de vârstă. Demonstrează că vârsta nu are o limită în ceea ce priveşte învăţarea şi implicarea. Vârstnicii, de fapt, reprezintă un potenţial foarte mare pentru societate”.
Alexei Buzu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Mă bucur foarte mult că suntem deja la a treia ediţie. Avem studenţi şi în Chişinău, şi în Bălţi, şi în Cahul, în Făleşti, în alte raioane ale Republicii Moldova. Urmează să extindem acest program. Ne bucurăm mult. Acum, această promoţie de la Universitatea de Stat are 90 de studenţi”.
Studenții vor avea şase cursuri – educaţia juridică, dezvoltarea abilităţilor digitale, istoria secolului XX, longevitate sănătoasă, limba engleză pentru seniori şi stare de bine și comunicarea între generații. Dintre acestea își vor selecta patru cursuri cu frecvență obligatorie.
