Potrivit oficialului, avansul economic este susținut în special de sectorul agricol, care a înregistrat o creștere de aproximativ 15%, urmat de construcții – cu circa 8% și industrie – cu aproape 3%, cifrele fiind încă în proces de validare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Totodată, în trimestrul al treilea al anului, economia a consemnat un salt de 5,2%, confirmând un trend pozitiv comparativ cu anii anteriori.
Ministrul a subliniat că aceste evoluții demonstrează necesitatea tranziției de la un model economic bazat pe consum la unul orientat spre producție și inovație. Chiar dacă ritmul din industrie rămâne moderat, acesta marchează o relansare importantă.
Integrarea europeană, obiectiv strategic
Integrarea în Uniunea Europeană rămâne o prioritate pentru Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, instituția fiind responsabilă de gestionarea a nouă capitole de negociere și de clusterul „piața internă”.
În 2025, exporturile către statele UE au ajuns la 68,1%, iar Republica Moldova a devenit parte a zonei unice de plăți SEPA. Pentru anul 2026 sunt planificate aproximativ 150 de acțiuni de reformă, majoritatea urmând a fi implementate de Ministerul Economiei.
Investiții și capital european
Investițiile reprezintă pilonul central al politicilor economice promovate de autorități. În primele nouă luni din 2025, volumul investițiilor a atins 16,7 miliarde de lei, iar reinvestițiile realizate de companiile locale au ajuns la 215 milioane de dolari, cu 50% mai mult față de anul precedent.
Pentru 2026, Guvernul intenționează să aloce aproximativ 55% din bugetul de stat pentru investiții. În prezent, circa 85% din capitalul investit provine din statele membre ale Uniunii Europene, fapt ce indică o creștere a încrederii investitorilor.
În perioada septembrie 2025 – iunie 2026 este deschisă o fereastră de șase luni pentru depunerea proiectelor investiționale, proces realizat în cooperare cu Comisia Europeană. Până acum, au fost analizate 45 de dosare, iar companiile interesate pot aplica pentru investiții de minimum 10 milioane de euro, beneficiind de sprijinul partenerilor de dezvoltare.
Comerț extern și extinderea piețelor
Exporturile Republicii Moldova continuă să fie orientate preponderent spre Uniunea Europeană. România, Italia și Cehia, alături de Turcia și Ucraina, concentrează aproximativ 60% din totalul exporturilor.
În prezent, peste 2.200 de companii moldovenești sunt active pe piețele externe, acestea reprezentând circa 70% din totalul exportatorilor. Autoritățile își propun extinderea piețelor de desfacere, cu accent pe produse agroalimentare, servicii IT, utilaje și echipamente. În ultimii ani, producția de utilaje și echipamente a crescut cu 26%, semnalând o reorientare spre inovare și valoare adăugată.
IMM-urile, sprijinite prin programe dedicate
Întreprinderile mici și mijlocii rămân un element central al economiei. Prin programele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, peste 1.000 de beneficiari au primit sprijin financiar, iar valoarea totală a investițiilor realizate în 2025 a ajuns la 7,8 miliarde de lei.
În paralel, Ministerul Economiei derulează programe de ajutor de stat printr-o comisie interministerială. Până în prezent au fost semnate 18 contracte, iar pentru 2026 este pregătit un nou program de susținere.
Digitalizare și securitate cibernetică
Digitalizarea și securitatea cibernetică sunt alte direcții strategice. În prezent, 75% din serviciile guvernamentale destinate mediului de afaceri sunt complet digitalizate, iar 80% din interacțiunile dintre stat și sectorul privat se desfășoară online.
Ministrul a avertizat că atacurile cibernetice generează pierderi semnificative la nivel global, estimate la 10,5 trilioane de dolari în 2025, iar pentru o întreprindere mică sau mijlocie, un atac poate însemna pierderi de până la 200.000 de dolari, cu risc major de faliment.
Legea freelancerilor, aplicabilă din 2026
Începând cu 1 ianuarie 2026 va intra în vigoare Legea freelancerilor, care introduce un regim fiscal simplificat pentru persoanele ce desfășoară activități independente. Impozitul unic va fi de 15%, incluzând contribuțiile sociale și asigurarea medicală.
Freelancerii vor putea activa în peste 40 de domenii, printr-o procedură de înregistrare simplificată, fără obligația de a ține contabilitate sau de a depune rapoarte fiscale. Plafonul cifrei de afaceri va fi de 1,2 milioane de lei, iar veniturile ce depășesc această limită vor fi impozitate cu 35%.
Obiectivele pentru 2026
Pentru anul viitor, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării își propune finalizarea digitalizării sectorului privat, extinderea serviciilor publice digitale pentru cetățeni, continuarea programelor de ajutor de stat și creșterea productivității interne. Un accent major va fi pus și pe sporirea exporturilor către piețele Uniunii Europene.
