Cotidianul Corriere della Sera scrie că descoperirea macabră a fost făcută pe 31 decembrie de către un bărbat care se afla în zonă pentru a face fotografii. Cadavrul zăcea pe pământ lângă un șanț, într-o zonă agricolă izolată, transmite Ultimelestiri.md cu referire la deschide.md.
Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, tânărul ar fi fost împușcat în cap. Totuși, la fața locului nu a fost găsită nicio armă.
Parchetul din Veneția a dispus efectuarea autopsiei, care va avea loc vineri, 2 ianuarie, pentru a clarifica cu exactitate cauza și ora decesului.
Autoritățile italiene au anunțat și numele moldoveanului ucis. Este vorba de Sergiu Tarna. La moment, carabinierii analizează imaginile camerelor de supraveghere din zonă și audiază locuitorii, deși regiunea este slab populată.
Totodată, anchetatorii verifică dacă bărbatul a fost ucis în locul unde a fost găsit sau dacă trupul a fost mutat ulterior.

4 comentarii
Pingback: Presa a reconstituit ultimele zile ale moldoveanului ucis în Veneția: O crimă brutală - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Noi detalii despre moldoveanul găsit decedat pe un câmp din Italia: Era un băiat bun - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Sergiu Țărnă a fost înmormântat în Italia. Complicele polițistului, reținut - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Polițistul italian acuzat de uciderea lui Sergiu Țărnă și-a recunoscut fapta. Motivul crimei - Ultimele ştiri din Moldova