Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Bolea Vladimir, a participat astăzi la inaugurarea sectorului de drum de pe strada Florilor, care a fost reabilitat prin Programul „Europa este aproape”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Proiectul a prevăzut construcția și reabilitarea capitală a unui sector de drum cu lungimea de 0,57 km, asigurând acces rutier modernizat, condiții îmbunătățite de circulație și conectivitate sporită pentru locuitori și instituțiile publice din zonă.
„Misiunea noastră rămâne clară: dezvoltarea unei infrastructuri locale durabile și funcționale, care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Continuăm să investim în modernizarea drumurilor locale, astfel încât acestea să ofere siguranță, confort și acces eficient pentru toți cetățenii”, a declarat Vladimir Bolea.
Bugetul proiectului este de 3,27 de milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
