Evenimentul a debutat cu prezentarea principalelor realizări ale activității diplomatice din anul 2025, moment ce a oferit o retrospectivă a unui an marcat de muncă intensă, provocări și rezultate tangibile, atât în cooperarea cu partenerii externi, cât și în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
În mesajul său, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a subliniat importanța consolidării capacităților instituționale, continuarea implicării active în atragerea de noi parteneriate care ar contribui la dezvoltarea economică a țării, precum și la creșterea vizibilității pe plan internațional. Totodată, a remarcat dedicarea și profesionalismul membrilor întregului corp diplomatic:
„Ziua Diplomatului este un prilej de a ne felicita reciproc și de a aduce un omagiu tuturor care contribuie zi de zi la promovarea intereselor Republicii Moldova pe plan extern. Diplomația este mai mult decât o profesie. Este o vocație. Ea se sprijină pe experiența și profesionalismul diplomaților de carieră, dar și pe energia și viziunea modernă a tinerei generații. Datorită muncii și abnegației diplomaților noștri, Republica Moldova este astăzi mai rezilientă”, a accentuat Mihai Popșoi.
În cadrul evenimentului, au fost anunțate decretele prezidențiale privind conferirea rangurilor diplomatice superioare de ambasador și ministru plenipotențiar, precum și ordinele Ministrului Afacerilor Externe pentru acordarea altor ranguri diplomatice diplomaților din aparatul central, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.
Titlul onorific „Diplomatul anului 2025” a fost conferit ambasadoarei Republicii Moldova în Republica Franceză, Corina Călugăru, pentru contribuția remarcabilă la promovarea intereselor Republicii Moldova pe plan extern și profesionalismul demonstrat.
