Potrivit lui Ceban, documentul a fost elaborat de Direcția Mobilitate Urbană și a fost consultat cu grupurile de interese, experți, consilieri și reprezentanți ai fracțiunilor din CMC, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Ne-am adresat la CNA pentru expertiza anticorupție și la Ministerul Finanțelor pentru avizul obligatoriu. CNA ne-a informat că nu poate realiza expertiza și că aceasta trebuie întocmită de executorul regulamentului”, a precizat viceprimarul.
Pentru rezolvarea situației, Primăria a cerut sprijinul Direcției Juridice, care va realiza expertiza anticorupție. Totodată, Ministerul Finanțelor a recomandat finalizarea metodologiei tarifare, iar Primăria a solicitat ajutorul Centrului Național de Expertize Juridice pentru întocmirea acesteia.
„Imediat ce vom finaliza expertiza anticorupție și metodologia tarifară, regulamentul va fi prezentat pentru aprobare și examinare la Consiliu Municipal”, a adăugat Ceban.
Viceprimarul a subliniat că regulamentul va permite funcționarea parcărilor cu barieră, dar restul parcajelor, esențiale pentru fluidizarea traficului, nu pot fi reglementate prin documentul actual, iar legislația existentă nu permite sancționarea încălcărilor în aceste spații.
În februarie 2025, Direcția Mobilitate Urbană propunea un regulament mai strict pentru parcările de reședință, inclusiv evaluarea curților și inventarierea vehiculelor parcate, pentru a rezolva deficitul de locuri în capitală.
Potrivit celor mai recente date, Chișinăul dispune de circa 52.000 de locuri de parcare, cele mai multe în sectorul Râșcani (peste 13.000), urmat de Ciocana (peste 11.000) și Centru (aproximativ 10.500). În perioada 2019-2025 au fost amenajate circa 5.000 de parcaje stradale, dintre care peste 2.000 gratuite, în cadrul proiectelor de renovare a curților de bloc. Aproximativ o treime din cele 1,3 milioane de vehicule înregistrate în Moldova se află în Chișinău.
