Despre aceasta a anunțat ministra mediului de la București, Diana Buzoianu, care a precizat că aceste garduri reduc semnificativ riscul de atacuri și pagube, fără a răni animalele și fără a le altera comportamentul natural, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Ministra a menționat că, datorită noului mecanism, vor fi protejate gospodăriile, stupinele, exploatațiile agricole, precum și traseele naturale ale animalelor.
Cu scopul reducerii incidentelor cu animale sălbatice, Administrația Fondului pentru Mediu din România a aprobat o finanțare de peste patru milioane de euro, în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică. Potrivit datelor oficiale, până în prezent au fost aprobate dosare pentru 1.635 de beneficiari ai acestui program.
