Potrivit lui Costiuc, tânărul rănit în atacul armat „s-a adresat anterior poliției din Botanica, semnalând amenințări cu răfuială fizică din partea unor infractori, dar plângerea nu a fost urmată de acțiuni penale”. Deputatul susține că poliția ar fi anunțat reținerea a doi suspecți abia după ce informațiile au fost făcute publice și că incidentul ar fi pornit de la o datorie „fictivă” inventată de agresori, transmite Ultimelestiri.md cu referire la zdg.md.
Costiuc afirmă că unul dintre reținuți ar fi fost doar șoferul care l-a transportat pe autorul atacului, iar cel de-al doilea ar fi persoana care ar fi „pus victima la scetcic”, termen folosit în mediul interlop. Al treilea suspect, considerat „killerul”, ar fi tras patru focuri de armă asupra victimei, două dintre acestea nimerind ținta. Deputatul acuză autoritățile că au mușamalizat cazul și consideră că situația criminogenă din țară „a scăpat de sub control”.
În replică, IGP a precizat că victima nu a depus anterior plângeri privind amenințările și că tânărul figurează în 19 procese, majoritatea pentru huliganism. Poliția a calificat declarațiile lui Costiuc drept „speculații politice” și a reiterat că ancheta este în curs, solicitând ca informațiile să fie publicate doar după confirmarea oficială pentru a nu afecta desfășurarea investigațiilor.
Incidentul a avut loc pe 22 ianuarie, când un tânăr de 26 de ani a fost rănit în curtea unui bloc de pe bd. Dacia, Chișinău. Poliția a reținut două persoane, însă principalul suspect a reușit să se eschiveze în stânga Nistrului, potrivit autorităților. În continuare, oamenii legii solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unui bărbat de 28 de ani implicat în atac.
