Părțile au apreciat nivelul actual al colaborării dintre CNA și instituțiile franceze de profil și au subliniat necesitatea aprofundării parteneriatului. Un accent aparte a fost pus pe cooperarea cu Agenția Franceză Anticorupție, inclusiv prin schimb de informații, instruiri și participarea în cadrul Rețelei Autorităților de Prevenire a Corupției, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, a fost reiterată importanța continuării dialogului dintre cele două instituții, în vederea semnării unui memorandum de înțelegere și organizării de vizite reciproce.
Un subiect distinct al discuțiilor a vizat recuperarea bunurilor infracționale, prin cooperarea dintre Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA și instituțiile omoloage din Franța. În acest context, au fost menționate rezultatele obținute, inclusiv aplicarea sechestrului pe bunuri aflate pe teritoriul Franței, în valoare de circa 76 de milioane de lei.
De asemenea, au fost trecute în revistă proiectele și activitățile comune realizate anterior, precum conferința bilaterală Moldova–Franța privind recuperarea bunurilor infracționale, organizată în 2022, seminarul trilateral din 2023, precum și recentele discuții cu reprezentanții agenției Expertise France privind identificarea oportunităților de finanțare.
La finalul întrevederii, părțile și-au reafirmat disponibilitatea de a continua cooperarea și de a valorifica experiența franceză pentru creșterea eficienței în prevenirea și combaterea corupției, precum și în recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.
