Deși sunt cam năzbâtioși, stăpânii spun că le place să-i îngrijească, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Semințe, mazăre, grăunțe le dăm. Vin la ei, îi mai strig, ei mă liniștesc. Care e mai frumos…care și cum. Iată aceasta s-a desfăcut și coada și aripile, parcă ar vrea să arate ceva. Parcă ar înțelege ce ai vorbi cu ei”, a mărturisit Ana Cotorobai.
Familia a început să crească hulubi când a ieșit la pensie. Pentru prima dată i-a îndrăgit la o piață, apoi unu câte unu i-a îngrămădit acasă. Așa Ana Cotorobai are acum în gospodărie circa 40 de porumbei.
„Creștem de frumusețe și plăcere. Soțul a amenajat un loc special pentru ei”, a povestit femeia. Deși familia a încercat să le dea mai multă libertate, aceștia zburau prin grădină și făceau năzbâtii.
„Sunt copaci, e verdeață e frumos acolo, dar au început să mii mănânce pisicile”, a adăugat Ana Cotorobai.
Femeia spune că păsările necesită multă atenție și grijă, însă orice lucru e făcut cu dragoste și plăcere.
„Trebuie muncă, iubesc curățenia. Ce e interesant la ei e că hulubița stă pe ouă, iar hulubul stă lângă dânsa. Când ea iese la mâncare, hulubul se așează pe ouă”, a menționat Ana Cotorobai.
