Potrivit presei franceze, crima s-a produs pe 26 decembrie 2020, însă cadavrul conaționalului a fost depistat abia peste 13 zile de la comiterea infracțiunii, transmite Ultimelestiri.md.
Din spusele martorului, între victimă și suspecți s-a iscat o ceartă din cauza unor acte de identitate pe care victima le-a fi sustras de la unul dintre ei. Ca urmare, unul dintre moldovenii condamnați ar fi pus la cale alți trei conaționali să-i ofere o „lecție” victimei.
De comiterea omorului sunt învinuiți patru moldoveni, unul dintre care a fost condamnat la 25 de ani de pușcărie, iar pentru un alt bănuit, care deja este condamnat în R. Moldova, procurorii francezi au cerut o pedeapsă de 20 de ani.
Potrivit presei, moldoveanul condamnat la 20 de ani de pușcărie ar fi fugit din țară la scurt timp după comiterea crimei.
Totodată, în cadrul ședinței de judecată, învinuitul condamnat a declarat că regretă ce s-a întâmplat, însă a negat vina sa.
Ceilalți doi complici au fost condamnați la 10 ani de detenție. Aceștia la rândul lor au spus că regretă fapta și că recunosc vina.
Pe lângă toate acestea, cei trei moldoveni condamnați au primit și câte o interdicție pe viață de a intra pe teritoriul francez.
