Cazul este investigat de polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana, cu sprijinul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit anchetatorilor, suspectul, care administra o companie de construcții, ar fi vândut același apartament mai multor persoane fizice și juridice, fără a deține actele necesare pentru aceste tranzacții.
În cadrul perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat documente contabile, contracte de investiții, înscrisuri financiare și alte probe considerate relevante pentru anchetă.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.
Investigațiile în acest caz continuă.
