Potrivit autorităților, investigațiile au inclus percheziții la sediul unei bănci comerciale din Chișinău, precum și la domiciliile unor angajați ai instituției financiare, transmite Ultimelestiri.md.
Din datele preliminare, mai mulți angajați ai băncii, inclusiv persoane cu funcții de conducere, sunt bănuiți că ar fi transmis informații confidențiale către terți. Acestea ar fi ajuns, potrivit anchetatorilor, inclusiv la reprezentanți ai unei companii din domeniul prelucrării fructelor aflată în procedură de insolvabilitate, fiind ulterior utilizate pentru influențarea sau anticiparea acțiunilor organelor de urmărire penală.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, telefoane mobile și alte dispozitive electronice, care urmează să fie analizate în cadrul expertizelor de specialitate.
Investigațiile sunt în desfășurare, cu scopul stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării persoanelor implicate.
