Forumul, organizat la Chișinău de ELSA Moldova în parteneriat cu Asociația Studenților în Securitate Informațională, reunește experți din domeniul juridic și al tehnologiilor informaționale. Subiectele abordate țin, în special, de necesitatea alinierii cadrului legislativ la evoluțiile tehnologice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În deschiderea evenimentului, directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, a declarat că democrația digitală poate contribui la apropierea cetățeanului de stat, dar a avertizat că tehnologia poate fi utilizată și pentru manipulare, atacuri cibernetice sau divizare socială.
Potrivit lui Strugariu, strategia de transformare digitală pentru 2023-2030 vizează dezvoltarea unor servicii orientate spre cetățeni și aliniate parcursului european al Republicii Moldova. Totodată, directoarea INJ a evidențiat necesitatea dezvoltării competențelor de educație media și informațională, pentru a permite cetățenilor să utilizeze în mod responsabil tehnologiile digitale și să identifice riscurile asociate acestora.
În același timp, președintele Uniunii Avocaților, Anatolie Barbacar, a accentuat importanța diferențierii între informațiile generate de inteligența artificială și cele oferite de specialiști, menționând că dezvoltarea tehnologică este benefică atât timp cât nu afectează procesul democratic și interesele cetățenilor.
