Într-un interviu acordat Agerpres, oficialul a declarat că situația economică și socială din regiunea transnistreană este complicată, dar nu critică, și a atribuit dificultățile actuale modului în care au fost gestionate lucrurile în regiune, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit lui Chiveri, economia din stânga Nistrului s-a bazat ani la rând pe surse energetice gratuite, un model care, în opinia sa, nu putea funcționa la nesfârșit și care afectează acum inclusiv nivelul de trai al populației.
Vicepremierul a subliniat că locuitorii și agenții economici din regiune beneficiază deja de o serie de facilități și acorduri asumate de Republica Moldova în cadrul organizațiilor internaționale.
Printre exemplele oferite de oficial se numără Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană, care permite întreprinderilor din stânga Nistrului să activeze în aceleași condiții comerciale ca cele de pe malul drept.
Un alt beneficiu invocat este libera circulație. Potrivit lui Chiveri, cetățenii din regiune care dețin pașapoarte moldovenești beneficiază de aceleași drepturi de circulație ca și restul cetățenilor Republicii Moldova.
Vicepremierul consideră că reformele implementate cu sprijinul Uniunii Europene contribuie la transformarea Republicii Moldova într-un punct de atracție pentru cetățenii din stânga Nistrului.
În acest context, Chiveri a menționat că, anul trecut, 75.000 de locuitori din regiunea transnistreană au fost incluși în sistemul de asigurări medicale din Republica Moldova.
Potrivit estimărilor autorităților, în regiunea transnistreană locuiesc aproximativ 350.000 de persoane, ceea ce face ca numărul beneficiarilor sistemului medical de pe malul drept să fie unul semnificativ.
