Nemulțumirile au izbucnit după ce pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local a fost inclus subiectul privind schimbarea destinației unui teren agricol de aproximativ zece hectare, unde un agent economic intenționează să amenajeze cariera, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„E normal? Spuneți vă rog, lumea în Europa face parcuri, sădesc flori, dar noi ne alegem cu o groapă”, a declarat o localnică în timpul ședinței.
Anul trecut, consilierii locali s-au opus schimbării destinației terenului, însă agentul economic a contestat decizia în instanță și a obținut câștig de cauză. În urma hotărârii judecătorești, primarul comunei, Alexandru Grigoraș, a convocat o ședință extraordinară pentru examinarea solicitării companiei.
Ședința a fost însă întreruptă de zeci de săteni care au cerut consilierilor să nu adopte o decizie înainte de organizarea referendumului local.
„Noi nu vă uitați ce vrea satul? De ce nu lăsați să fie referendumul, să decidă oamenii dacă vor sau nu carieră?”, au spus localnicii în timpul disputelor din sală.
Primarul Alexandru Grigoraș susține că este imparțial și că decizia finală aparține Consiliului Local, însă nu a explicat clar de ce era necesară examinarea subiectului înainte de referendum.
„Se obligă Consiliul local să schimbe destinația, dar asta este la decizia Consiliului”, a declarat edilul.
În timpul ședinței, unii consilieri au încercat să-i convingă pe oameni că proiectul ar aduce beneficii economice pentru localitate. Potrivit acestora, agentul economic s-ar fi angajat să investească aproximativ 20 de milioane de lei în infrastructura satului.
„O să vină vreo 20 de milioane de lei în bugetul Primăriei”, a declarat consilierul local Sergiu Bîzga.
Localnicii au respins însă argumentele economice, afirmând că investițiile promise nu justifică riscurile pentru comunitate.
„Nouă nu ne trebuie groapă”, au răspuns oamenii în timpul ședinței.
O parte dintre săteni spun că deschiderea carierei ar putea provoca alunecări de teren, deteriorarea drumurilor și afectarea izvoarelor sau chiar a râului Nistru.
Consilierul local Lilia Cazac, care locuiește în apropierea terenului vizat, afirmă că se teme pentru siguranța casei sale.
„Dacă casa mea crapă în două din cauza lucrărilor? Dacă se produce un lunecuș și se astupă izvoarele? Eu categoric nu vă dau semnătura”, a declarat aceasta.
Administratorul companiei care intenționează să deschidă cariera, Tudor Gurițanu, afirmă că toate actele și autorizațiile au fost obținute legal de la Agenția de Mediu și Agenția pentru Geodezie și Resurse Minerale.
Potrivit acestuia, jumătate din teren este proprietate privată, iar Primăria ar fi obligată să schimbe destinația terenului conform legislației și deciziei instanței.
„Un simplu refuz pentru că populația nu vrea, având toate actele permisive, îl considerăm neîntemeiat. Nu decide administrația publică locală activitatea unei cariere”, a declarat Tudor Gurițanu.
Administratorul susține că firma a obținut anterior dreptul de cercetare a terenului cu acordul Consiliului Local, iar legislația oferă ulterior dreptul de exploatare a resurselor.
În cele din urmă, proiectul privind schimbarea destinației terenului nu a mai fost supus votului, iar ședința s-a încheiat fără o decizie finală.
Pe 21 iunie, locuitorii din Coșnița sunt așteptați la referendum, unde vor decide dacă în localitate va fi sau nu deschisă cariera de nisip și prundiș.
