Specialiștii atenționează că problema nu se rezolvă odată cu vârsta, iar intervenția timpurie este esențială pentru a reduce riscul menținerii acestei condiții pe parcursul vieții, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În cadrul Dialogului de politici privind sănătatea nutrițională și prevenirea obezității, organizat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, au fost prezentate date care arată o creștere a excesului de greutate în rândul copiilor și adolescenților.
Șefa Secției sănătate nutrițională din cadrul ANSP, Maria-Victoria Racu, a declarat că puțin peste 20% dintre copiii de șapte ani sunt supraponderali, iar aproape 9% suferă de obezitate. Totodată, 16% dintre adolescenții cu vârste între 11 și 17 ani sunt supraponderali, iar peste 4% au obezitate. Potrivit specialistei, cea mai mare rată de supraponderalitate se înregistrează la vârsta de 11 ani, iar băieții sunt afectați mai frecvent decât fetele.
Maria-Victoria Racu a menționat că mulți părinți percep greșit greutatea copiilor. Potrivit ei, jumătate dintre copiii care suferă de obezitate sunt considerați doar supraponderali, iar circa 70% dintre cei supraponderali sunt percepuți ca având o greutate normală, deși indicele de masă corporală indică clar existența unei probleme.
În cadrul discuțiilor s-a menționat că unul dintre factorii care contribuie la creșterea excesului de greutate în rândul copiilor și tinerilor este accesul facil la produse bogate în sare, zahăr și grăsimi. Participanții au remarcat că, spre deosebire de grădinițe, unde accesul este limitat, în apropierea unor școli sunt amplasate chioșcuri cu produse de tip fast-food, ceea ce facilitează consumul alimentelor nesănătoase.
În acest context, a fost subliniată necesitatea unor reglementări clare privind amplasarea acestor puncte comerciale în preajma instituțiilor de învățământ.
