Potrivit autorităților, incidentele au avut loc în zilele de 15 și 19 mai, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
„Poliția militară a inițiat anchete interne, pentru determinarea circumstanțelor incidentelor. Potrivit datelor preliminare, în ambele situații cauza a fost relațiile neregulamentare între militarii în termen. Materialele pe aceste cazuri au fost deja transmise Procuraturilor teritoriale pentru examinare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Aramă.
Reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că starea de sănătate a militarilor este în prezent satisfăcătoare, aceștia aflându-se sub tratament staționar.
Anterior, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Renato Usatîi, a anunțat înaintea ședinței Parlamentului din 21 mai că doi militari ar fi fost internați în stare gravă după ce ar fi fost agresați de camarazi.
Potrivit acestuia, unul dintre soldați s-ar afla la urgență cu mandibula fracturată.
