Potrivit PCCOCS, ultimul cuvânt al celor doi inculpați urmează să fie prezentat în ședința programată pentru data de 25 mai, la Curtea de Apel Centru, transmite Ultimelestiri.md.
Procurorii precizează că ambii condamnați rămân în arest până la pronunțarea unei decizii finale a instanței de apel, cu respectarea prezumției nevinovăției.
Cazul îl vizează pe fostul primar al localității Boldurești, Nicanor Ciochină, condamnat pe 27 februarie la șapte ani de închisoare pentru accidentul produs în urmă cu doi ani.
Potrivit anchetei, acesta ar fi lovit mortal cu automobilul un băiat de 14 ani, după care ar fi părăsit locul accidentului.
În același dosar, Ion Andronache a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care șase luni urmează să fie executate într-un penitenciar de tip semiînchis.
Dosarul se află în prezent pe rolul Curții de Apel Centru, care urmează să pronunțe o decizie definitivă după audierea ultimului cuvânt al inculpaților.
