Proiectul, elaborat de Ministerul Finanțelor și votat de 69 de deputați, prevede ajustarea criteriilor de clasificare a entităților în categorii micro, mici, mijlocii și mari, în conformitate cu normele Uniunii Europene, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
Potrivit autorilor, după aplicarea noilor reguli, încă 209 entități vor putea întocmi situații financiare simplificate, iar alte 1.128 vor beneficia de posibilitatea de a prezenta situații financiare prescurtate. Totodată, cu 46 de entități mai puține vor fi obligate să întocmească rapoarte financiare complete.
Modificările vor reduce și numărul companiilor mijlocii și mari care vor trebui să efectueze auditul obligatoriu al situațiilor financiare, măsură care ar putea diminua costurile de administrare a afacerilor.
Autoritățile susțin că schimbările vor simplifica procesul de raportare și vor reduce povara administrativă, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.
Datele statistice arată că în Republica Moldova sunt înregistrate în prezent 68.725 de entități, dintre care 31.632 sunt microîntreprinderi, 6.152 sunt întreprinderi mici, 791 – mijlocii și 150 – mari.
Noile prevederi legislative vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
