Puțini urmași s-au aventurat să le continuie rostul părinților, să mențină casele părintești cum au fost odinioară, fie din motive economice, din cauză că au emigrat, ori pentru că nu le mai asigură confortul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnal.md.
„Arhitectura populară în piatră, pe teritoriul R. Moldova, este reprezentativă ca gândire artistică și poate fi apreciată la justa valoare doar în contextul condițiilor naturale specificului dezvoltării istorice a spațiului PrutoNistrean. Arhitectura vernaculară a apărut și s-a dezvoltat pe întreg teritoriul Republicii Moldova, unde au existat zăcăminte de piatră, însă anumite condiții istorice au ținut-o în sfera anonimatului până la mijlocul sec. XX.
Anturajul istoric n-a fost favorabil cunoașterii acestui fenomen. Călătorii, care printre primii au semnalat aspecte mai relevante din cultura popoarelor în secolele XVII-XIX, n-au remarcat-o, pentru că între timp s-au modificat căile comerciale, fapt ce a impus strămutarea locului de amplasare a vechiului oraș Orhei, acesta fiind centrul unde s-a constituit arhitectura în piatră”, se explică istoricul acestei tradiții, în articolul „Arhitectura vernaculară în piatră din R. Moldova, o redescoperire a fenomenului”, semnat de Eugen Bâzgu și Mihai Ursu.
Urmăriți un fotoreportaj din satul Ustia, raionul Dubăsari, sat cuprins în revărsarea Răutului în Nistru, unde arhitectura populară specifică zonei Orheiului Vechi a înflorit în anii 60, și unde, astăzi, se risipesc ultimele gospodării tradiționale.
Din drum, doar stâlpii porților trădează că adineaori, aici a fost o casă albastră, pentru care străbunii noștri și-au dedicat viața, dregându-i încheieturile cu lut și văruind-o în culoarea cerului, în fiecare primăvară.
